23 iulie 2008

Twitter nu ne mai suportă

Nu folosesc Twitter aşa cum o fac alţii, cel puţin nu încă, dar atunci când vreau să îl folosesc se pare că nici Twitter nu mă vrea.

Uite ce se întamplă când prea mulţi vor Twitter:

15 iulie 2008

Şah online

Ieri am descoperit chess.com. Îmi pare rău că nu am făcut această descoperire mai demult.

Este o plăcere să te relaxezi din când în când cu o partidă de şah. În plus de asta ai ocazia să cunoşti oameni, să îti îmbunătăţeşti jocul şi de ce nu să te distrezi.

Recomand site-ul tuturor pasionaţilor de şah, şi nu numai.

8 iulie 2008

GTD şi RememberTheMilk

Timpul care trece mult prea repede şi necesitatea de a avea un oarecare control asupra sarcinilor am început să caut răspunsuri. Şi nu a durat mult până le-am găsit. Ca de obicei, destul de târziu.

Deci, GTD (Getting Things Done) este o metodă creată şi brevetată de către David Allen pentru managementul task-urilor. Are la bază 5 principii:
1. Colectare
2. Procesare
3. Organizare
4. Verificare
5. Finalizare
Poţi citi mai multe pe Wikipedia.

Şi pentru că a scrie task-uri folosind hartie şi creion nu este punctul meu forte, aveam nevoie şi de o aplicaţie pentru managementul task-urilor. Şi am găsit: rememberthemilk.com. Are cam tot ce ţi-ai putea dori: alerte (mail, mesagerie (Yahoo, Skype, AIM, GoogleTalk, MSN etc) sau mobil), etichete (labels), sincronizare dispozitive mobile (25$/an, dar merită) şi multe altele.

De acum sper ca mâine să fie cel mult poimâine sau şi mai bine, mâine.

Vim

Am început să folosesc din ce în ce mai des Vim ca editor. Evident, mai am multe de învăţat, însă pot spune că "introducerea în utilizarea Vim" scrisă de Pranesh Srinivasan în Linux Gazette m-a mai destupat un pic la minte.

Sistem newsletter şi căsuţe de mail la Yahoo!

Cu ceva timp în urmă am dezvoltat pentru un client un sistem de trimitere a newsletter-erelor. Destul de deştept zic eu: template-uri, management liste de clienţi etc. Este de vânzare pentru cei interesaţi.

Însă să nu deviez de la subiect altceva vroiam să spun. Mail-urile trimise de sistem către conturi de Yahoo (cu noua interfaţă bazată pe YUI! activată) nu puteau fi vizualizate. Adică, se afişa o parte din mesaj, iar restul dispărea ca prin farmec. Evident iritat de situaţie am început să caut rezolvare.

Ce am descoperit, şi în mod sigur nu sunt primul. Editorul de template-uri (TinyMCE în cazul meu) adăuga în codul HTML la sfârşitul uneia sau mai multor linii mai multe spaţii. Acum nu zic că era editorul de vină, însă interpretorul HTML de la Yahoo! era probabil deranjat de aceste spaţii şi trunca codul.

Sper să ajute pe cineva.

Promisiuni

Promisiuni legate de blog către mine:
- de azi scriu cel puţin un post la 2 zile (cred că de data asta chiar pot face asta)
- îmi voi da silinţa să folosesc pentru post-uri numai limba română şi diacritice

Programatorii vor plăti CASS în funcţie de venituri

Nu cred că mai are sens să comentez o asemenea aberaţie.

Citiţi mai multe pe EVZ.ro.

Motto: "România te iubim, că ca tine nu găsim!"

Unii chiar cred că toată lumea este în concediu!

Seară de luni de-a dreptul stresantă.

Ajung acasă, pornesc uzina, dau să intru pe mail, pauză. Net ciuciu. Dau un restart la modem, nimic. Verific cabluri, verific conexiune uzină-router, uzină-modem, totul ok, dar tot fără net.

Sun la UPC şi încep să mă apuce nervii. Numărul lor de relaţii clienţi, fie suna ocupat, fie o voce frumoasă de robot îmi spunea că numărul format nu este alocat. Eu sunând evident de pe un post Romtelecom. Într-un final, se lasă înduplecat şi răspunde robotul de la UPC. Urmez paşii să ajung la suportul tehnic pentru Internet şi un alt robot îmi spune că la mine în zonă este o defecţiune pe care tehnicienii UPC o vor remedia în cel mai scurt timp. Bun, măcar mă alinam cu ideea că oamenii ştiu de problemă şi se lucrează la ea.

După vreo 2 ore, evident tot nu aveam net. Dau şi sun iar la ei. Evident pentru început tot cu număr ocupat şi tot cu număr inexistent. Îşi revine la un moment dat, o aud iar pe tanti robot cu defecţiunea în zonă, însă de data asta apăs tasta de transfer la un Gigel de la relaţii clienţi. Şi sună, şi sună, şi sună, şi mă apucă nervii şi închid.

Închid şi telefonul, închid şi uzina pentru că ce aveam de lucru se afla pe un server FTP.

Azi aştept cu nerăbdare să ajung acasă.

Evident aventurile nu se termină aici. Acum vreo 20 de minute dau să spun la lume prin Twitter de păţanie. Nu mare mi-a fost surpriza să constat că şi la ei era o mică/mare revizie.



Sper ca ziua de azi să fie un pic mai bine!

1 iulie 2008

Lansare magazin online de cadouri destinate exclusiv sexului frumos

S-a lansat giftexpert.ro, un magazin online de cadouri destinate exclusiv sexului frumos.

Un magazin binevenit pentru noi, domnii care din lipsă de inspiraţie, timp etc. avem nevoie de orice ajutor în acest domeniu.

Cadourile se schimbă săptămânal, să avem de unde alege. Ba chiar ni se sugerează pentru cine sau ce ocazie este potrivit cadoul: Casă nouă, Pentru EA, Friendly şi Business.